......mă simt izgonită pe o stea rece, incapabilă să simt altceva decât o cumplită amorţeală neajutorată (3). Aşa sunau ultimele cuvinte ale Sylviei Plath înainte de sinuciderea ei, la vârsta de 31 de ani
Numele Sylviei Plath este pentru cei mai mulţi dintre noi un sinonim al sensibilităţii manifestată de poeta americană în versurile ei, dintre care cele mai cunoscute le găsim în volumul Ariel şi alte poeme. Sfârşitul tragic al Sylviei Plath, a făcut-o şi mai cunoscută. Foarte puţini ştiu, însă, de calvarul vieţii ei desfăşurat în lupta cu depresia de care suferea de la o vârstă foarte fragedă.
Pe Sylvia Plath, caracatiţa depresiei a înlănţuit-o încă din copilărie. La 8 ani, Sylvia se confruntă cu moartea tatălui, la 18, vorbeşte despre sinucidere, pentru ca după trei ani, tratamentul cu electroşocuri să nu îşi mai facă efectul şi să ia, ca un act disperat, un flacon de somnifere. Conştientă de depresia ei structurală face un bilanţ al experienţelor sale atât de neplăcute în romanul autobiografic Clopotul de sticlă în care eroina – o tânără femeie, se află în plină bătălie cu depresia. Despărţirea de Ted, soţul ei, pune capăt eforturilor sale de a se echilibra. Şi cu toate astea, Sylvia, în acele momente grele, a compus, una după alta, cele mai extraordinare poezii. În ciuda acestor evenimente nefericite, inclusiv mariajul ratat şi părăsirea ei de către soţ, îşi continuă activitatea la standarde înalte.
Creaţia era pentru poetă un panaceu care producea sublimarea depresiei, ar susţine psihanaliştii. Alte păreri converg spre faptul că scriitoarele care întrunesc cele două caracteristici (sunt creative şi depresive totodată), au o puternică orientare spre manifestarea depresiei în cadrul poeziei. Întâmplările singulare din viaţa Sylviei Plath au făcut ca psihologii (4) să atribuie numele ei unui efect psihologic care ar desemna faptul că poetele, în genere, au cele mai multe şanse să sufere de boli psihice. Denumirea dată de oamenii de ştiinţă acestui fenomen a generat numeroase lucrări care au aderat la ideea lui J.C. Kaufman, autorul „efectului”, în urma cercetării unui număr considerabil de biografii de scriitori (4).
— Datele conform cărora printre creatorii de literatură se întâlnesc mai frecvent tulburările psihice sunt întrucâtva contradictorii. Se pune firesc o serie de întrebări: există o predispoziţie a indivizilor cu probleme psihice spre domeniul artistic, cel literar în special sau poate eforturile deosebite din timpul creaţiei dezvoltă stări de depresie, aşa cum, cel puţin, susţinea M. Runco în Studii ale morţii (6) ? Sau, poate, biografiile artiştilor eminenţi sugerează şi redau poveşti care ar putea fi considerate semne ale unor boli mentale; posibil chiar, persoanele cu boli mentale sau de alt tip să reprezinte subiecţi ideali pentru creaţii literare.
Primul studiu al lui Kaufmann (4) care analizează patru categorii de scriitori dintr-un total de 1620: scriitori de ficţiune, poeţi, dramaturgi şi scriitori realişti ia în considerare trei tipuri de probleme, boli psihice, tragedii personale (de exemplu, pierderea unui copil) şi boli fizice. Concluzia la care ajunge arată probabilitatea înaltă a apariţiei bolilor psihice în cazul poetelor. Cel de-al doilea studiu, s-a realizat pe un eşantion de 520 de femei cu realizări de vârf, politiciene, scriitoare de ficţiune, poete, autoare de piese de teatru, jurnaliste, fotografe, pictoriţe, sculptoriţe, actriţe. Din nou, poetele apar ca fiind mai predispuse spre tulburări psihice. În plus, ele aveau şi cele mai mare şanse să aibă tragedii în familie.
— Două motive ar fi de ajuns pentru a contraargumenta existenţa respectivului efect psihologic: a – catharsisul produs de creaţia (literară, în acest caz) ca motor al schimbării; b – focalizarea atenţiei generată de preocuparea scrisului, ceea ce Gestalterapia denumeşte centrarea pe aici şi acum care ar permite evadarea din trecutul dureros, combinarea pozitivă dintre starea actuală, trecut, şi viitor.
În orice creaţie, şi chiar manifestare comportamentală, există o proiecţie a celui care o realizează. În mod inconştient, acesta se expune, astfel, pe sine, îşi arată dorinţele, tendinţele, trăirile etc. Poate, uneori, fără să-şi dea seama de efectul terapeutic al scrisului, creatorii îşi mărturisesc trăirile hârtiei albe din motive de optimizare psihică. Prin urmare, unul din efectele creaţiei literare este producerea ameliorării şi chiar a vindecării unor boli fizice sau a optimizării psihice. James Pennebacker, psiholog la Southern Methodist University, (cf. 2) arată valorea medicală a scrisului: dacă oamenii îşi aştern în scris experienţele şi grijile presante se produce ,,curăţirea“ psihicului de toxicitatea experienţelor neplăcute şi a gândurilor care le însoţesc. Astfel, se înregistrează îmbunătăţiri la nivelul psihicului şi a imunităţii organismului, ba chiar se maximizează funcţionarea enzimelor din ficat. În aceste condiţii, se presupune că poetele suferind de depresie ar fi putut scăpa de angoase, frământări şi tensiuni prin acest efect de catharsis al scrisului. Întrebarea este dacă se aplică acest efect şi pentru poezie ca formă de creaţie literară, în care nu avem de-a face cu narratio ca tehnică ci cu succesiunea de imagini care transmit emoţii? Dacă aşa stau lucrurile, atunci sărăcia afectivă din depresie nu corelează cu bogaţia imaginilor din poezie. Este de analizat în ce măsură rezistă un eventual contraargument al compensării a ceea ce este slab afectiv în depresie prin creaţia poetică; şi când afirmăm acest lucru avem în vedere faptul că în episodul depresiv major, alternant cu expansivitatea, se produce, de pildă, o creştere a perioadei de somn cu vise (ceea ce nu a este trăit în stare de veghe se defulează în timpul somnului); tot aşa evenimentele netrăite în viaţa vigilă, din cauza depresiei, vor aglomera lumea fantastică a scrisului.
În prelungirea acestei idei, să aminitm că indivizii creativi cu tulburări psihice nu sunt creativi în virtutea depresiei ci datorită perioadei euforice din viaţa lor sau măcar echilibrate, dacă nu este cazul unei boli bipolare (maniaco-depresive) care developează potenţialul creativ. Maniaco-depresivii ajung faimoşi deoarece condiţia lor le asigură fervoarea necesară operelor. Din nou, soliditatea ideei lui Kaufmann poate fi pusă sub semnul întrebării.
— Alte experimente susţin o imagine mai puţin dramatică a scriitorului. De pildă, M. Csikszentmihaly (1) introduce conceptul de flow (curgere) – experienţa de a te avânta viguros într-o lucrare este esenţială creaţiei; în studiul asupra 91 de creatori celebri găseşte drept comune caractersitici ca perseverenţa, flexibilitatea, entuziasmul, curiozitatea şi în nici un caz nervozitatea şi psihopatia. Asemănător, A. Rothenberg (7) după ce a studiat câştigătorii premiului Pulitzer, avansează teoria că multe dintre procesele ce se desfăşoară în momentul creaţiei sunt sănătoase şi productive. Boala mentală a unui scriitor s-ar putea să nu aibă nici o legătură cu creaţia în sine si poate chiar să împiedice procesele cognitive şi emoţionale implicate în creaţie. Aşadar, sunt foarte mici şansele ca actul de creaţie să determine tulburări mentale. În fapt, Rothenberg, arată că persoanele creative devin mai eficiente când sunt tratate de tulburări mentale. De asemena, C. Waddell (8) în analiza pe care o face asupra majorităţii studiilor care identifică relaţia dintre nebunie şi creativitate, atrage atenţia asupra unor erori de metodologie şi a faptului că multe dintre articole nu prezintă argumente clare în susţinerea relaţiei dintre creativitatea poetică şi psihopatologie.
Efectul ,,Sylvia Plath“ este o denumire incitantă care ,,face valuri“ mai ales printre cei dornici de senzaţii. În fond, există o serie de poete care nu au avut depresie după cum se poate vorbi de depresie, mai mult sau mai puţin mascată, mai mult sau mai puţin cunoscută, şi în cazul altor tipuri de creatori din domeniul artei ca şi din mai aproape de obiectivitate, cel ştiinţific. Ideea unei relaţii dintre creativitate şi depresie o întâlnim cu mult timp în urmă la Aristotel care scria că filosofii eminenţi, politicienii, poeţii şi artiştii au predispoziţie către melancolie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu