Se spune că în general un autor poate fi mai lesne cunoscut prin produsul creaţiei sale decât din jurnale, memorii, amintiri şi alte forme de mărturisiri în care există tendinţa de punere în lumina pe care şi-o doreşte pentru a fi văzut de cititori. Pe de altă parte, Tudor Vianu, referindu-se la artistul creator, arată că lumea nu îl poate cunoaşte niciodată pe acesta prin operă. Cine crede că poate intui pe artist prin opera sa se înşeală. Opera nu numai manifestă, dar într-o anumită măsură îl şi ascunde pe autor.
Cartea ,,17 gânditori în autoprezentări subiective“ (Editura Aius, Craiova)c u portretele exact atâtor specialişti-filosofi construite chiar de ei înşişi pare să răspundă tocmai celor două puncte de vedere, oarecum contradictorii, de mai sus prin faptul, că într-un fel, mărturisirile făcute se dovedesc parte integrantă a creaţiei autorilor respectivi.
De ce 17 şi nu mai mult sau mai puţin? Este un simbol sau un număr întâmplător? Răspunsul ni-l dă iniţiatorul cărţii, profesorul Marin Diaconu: este vorba de cei cu care domnia sa are o relaţie simpatetică, cu alte cuvinte găsim aici un grup de gânditori din domeniul filosofiei care colaborează pe multiple planuri. Trebuie spus de la început că dialogul filosofilor cu ei înşişi şi cu cititorul, ne-a încântat, mai ales că 11 din cei 17 ne erau cunoscuţi fie din scrieri, fie direct în calitate de colegi de catedră.
Ceea ce ne-a impresionat îndeosebi în aceste autoportrete filosofice este realizarea lor la momentul adevărului; mai mult decât de sinceritate se poate vorbi de autenticitatea exprimărilor, fiecare din cei şaptesprezece prezentând date, fapte, evenimente din viaţa personală care i-au sensibilizat şi le-au marcat evoluţia. Reiese, de aici, viziunea autorilor după care între scriitor şi lectorul său se poate forma o relaţie autentică doar prin autodezvăluirea la limită a primului, aşa cum concepea cândva Martin Buber relaţia ,,Eu –Tu“. În acest sens, cartea vine să completeze percepţiile sociale asupra celor în cauză, cu trăirile interioare, pentru că fiecare autodezvăluire ridică mai mult sau mai puţin puţin perdeaua acoperitoare.
Toţi autorii se află la momentul împlinirilor profesionale săvârşite în timp, aşteptate răbdător, pregătite cu tenacitate; toţi deţin un tezaur impresionant de lucrări în ţară şi străinătate, zeci de cărţi, sute de studii, articole, cronici, comunicări. De asemenea, toţi au practicat, cel puţin la un moment dat, meseria de cadru didactic, pentru unii cariera universitară reprezentând însăşi vocaţia vieţii. Toţi au trudit pe tărâmul filosofiei, clarificând şi reevaluând momente importante ale acesteia.
Cartea se constituie şi într-o istorie nescrisă a unor instituţii importante ale capitalei din care se desprinde, cum se putea altfel, Facultatea de Filosofie. Văzută în plină perioadă stalinistă, în anii de dezgheţ sau în perioada optzecistă, ea a jucat rolul esenţial în formarea profesională şi evoluţia spirituală a celor prezenţi, astfel încât fiecare se constituie în secretarul epocii sale. Aici au deprins abilităţile în studiul filosofiei (operarea cu nuanţe, orientarea spre abstractizare, aspiraţia spre înalt etc.) pe care le-au corelat cu fascinaţia pentru preocupările filosofice ulterioare, înclinaţie generată de mediile de provenienţă, uneori, de mentorii avuţi sau de întâlnirea cu mari nume ale filosofiei. Toţi autorii au specializări extrem de ramificate de la filosofie antică la filosofie contemporană. Vom reda mai jos domeniile în care fiecare a dat cele mai multe lucrări. Aşadar, de filosofia românească s-au ocupat în registrul major, profesorii:
Gh. Cazan, cel care a slujit 47 de ani şcoala românească de filosofie, a fost permanent ghidat în scrierile sale de crezul format după care filosofia românească reprezintă în ansamblul culturii noastre ,,forma împlinirii supreme a spiritului poporului român“;
Angela Botez, autoarea unui număr impresionant de studii din care e de ajuns să amintim Un secol de filosofie românească, cea mai importantă exegeză a fenomenului filosofic românesc, aşa cum este considerată;
Viorel Cernica, istoric al filosofiei, cu deosebită preocupare pentru Kant, dar şi poet, de la care desprindem ideea privind raporturile maestru /discipol: a încercat să nu gândească imitând profesorii săi, dar să ajungă la înălţimea gândului lor;
Florica Diaconu, cu deosebite contribuţii în antropologia filosofiei româneşti şi filosofia muncii, de la care aflăm de ce nu este implicată în politică, ,,pentru că politica fără morală a rămas un deziderat“;
Marin Diaconu, cel care fundamentează în istoriografia filosofică ideea etapei clasice pentru filosofia interbelică; a realizat deosebite monografii şi ediţii de opere din filosofia românească;
Ionel Necula, profesorul care şi-a dedicat viaţa resemnificării filosofiei lui Cioran, Petrovici şi Blaga, pentru a-i numi aici doar pe cei trei mari;
Florian Roatiş, a repus în valoare şi adâncit opera lui N. Steinhardt, Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Vasile Pârvan;
Ioan N. Roşca, extins ca autor de la filosofie antică la axiologie, îşi expune metoda originală de cercetare care permite să se deceleze atât ,,repetabilităţile cât şi variaţiile de la o concepţie filosofică la alta“;
În filosofia şi antropologia culturală au excelat:
Ion Goian autorul unor lucrări despre Leo Strauss şi coordonator al Enciclopediei lucrărilor fundamentale ale filosofiei politice;
Georgeta Marghescu, autoare şi coautoare a zeci de lucrări de antropologie a culturii poporului român, şi-a focalizat cercetările de antropologie, culturală şi ecofilosofie prin perspectiva interdisciplinară asupra culturii;
Laura Pană a dezvoltat filosofia culturii tehnice, decelând cu rigurozitate conţinutul, structura şi dinamica culturii tehnice comparativ cu cea artistică;
În ştiinţele cognitive, îi găsim pe:
Angela Botez care subliniază perspectiva axiologică în cercetarea conştiinţei şi acordă un spaţiu special filosofiei britanice în cărţile apărute la Universitatea Purdue din Anglia şi în ţară;
G.G. Constandache, în dubla calitate de filosof cu formaţie tehnică, pune bazele ingineriei şi filosofiei sistemelor cognitive şi analizează în nenumărate studii problema conştiinţei;
În filosofie socială, o redutabilă specialistă:
Ana Bazac, de la care am reţinut permanentul interes pentru universalul uman. Modul de recunoaştere a acestuia defineşte scopul filosofiei ca ,,armă a ameliorării condiţiei oamenilor“; a scris sau coordonat peste două sute de studii în domeniu;
În estetică, îl avem pe:
Grigore Smeu care a contribuit la emanciparea modernă a teoriei estetice, cu o gamă largă de preocupări în domeniu, de la estetica literaturii la ipostaze ale esteticului cotidian
În etică este consacrat:
Constantin Stroe cunoscut istoric al doctrinelor morale, a cercetat aspectele sistemului etic în opera lui D. Gusti, T. Brăileanu, P. Andrei, M. Vulcănescu. V. Conta, C. Leonardescu, Mircea Florian, dar şi a lui Spinoza şi Marsilio da Padova;
În metafilosofie şi filosofia ştiinţei:
Ion Tudosescu fundamentează conceptele de cauzalitate statistică şi finalitate din perspectiva raţionalist-dialectică, propune noi paradigme asupra ideii de determinism, noi concepte şi modele, reinterpretează conceptul de hazard, este iniţiator în România al cercetărilor de factură acţionalistă.
Marin Ţurlea a deschis la noi domeniul filosofiei matematicii cu ,,documentări cuprinzătoare şi actuale, interpretări clare şi riguroase“, cărţile sale se află în bibliotecile din lume, iar domnia sa este editor al unor reviste academice cu statut internaţional.
Este puţin relatat în acest spaţiu din tot ce au făcut cei 17 pentru filosofie. Un lucru este important, toţi activează, trăiesc în şi pentru filosofie.
Se pune întrebarea cui poate servi un astfel de demers de cumulare de autobiografii. Răspunsuri ar putea fi multe, ne oprim la două dintre ele din perspectiva cititorului: îi putem cunoaşte şi altfel pe cei prezenţi în carte şi, în al doilea rând, cei interesaţi de diferitele sfere ale filosofiei vor găsi aici remarci despre ce s-a scris într-o perioadă de patru decenii în filosofia românească, astfel încît lucrarea se constituie în dublu instrument, tehnic/bibliografic şi uman/psihologic pentru că înainte de toate are rolul de a răspândi principii nu doar morale ilustrate de însăşi viaţa şi scrierile celor prezenţi.
