Nu ma asteptam sa mai descopar ceva nou intr-o noua versiune a Annei Karenina. Si totusi. Regizorul Joe Wright ne surprinde. Este acelasi regizor al filmului Atonement nominalizat prin 2007, daca nu gresesc, la Oscar, dar fara succes. Anna Karrenina - 2012 este un film de regizor. Am auzit-o odata pe celebra balerina Ileana Iliescu vituperind impotriva introducerii modernului si postmodernismului in operele clasice. Sigur, isi apara arta de o viata. Insa, ecranizarea "povestilor" extrem de cunoscute nu mai functioneaza daca regizorul nu vine cu ceva inovativ.
Se poate face o paralela intre desfasurarea filmului si NLP. In film totul decurge ca atunci cind iti vezi viata in toate momentele ei temporale de undeva de sus. Aceasta mi se pare ca realizeaza combinatia de scene de teatru si scene de film si treceri din una in alta. Este un film in care cuvintele vorbesc prin gesturi. Gesturi de balet, gesturi de opereta. Gesturi accentuat teatrale care transpun o viata de trairi. Daca se poate vorbi de o personalitate a filmului atunci aceasta este una demonstrativa. Chiar Vronsky exprima in prima parte "M-am saturat de aceasta opereta". Poate se referea la societatea de opereta a secolului XIX in care daca incalci regulile esti respins(a), asa cum se intimpla cu nefericita Anna.
Decoratiunile interioare, design-ul vestimentar si al bijuteriilor sunt uimitoare. In rest, un Vronsky putin cam efeminat, dupa parerea mea, si un Karenin (Jude Law) usor ridicol. Tragismul este doar povara Annei (Keira Knightley). Frumusetea si talentul de tip Knightley sunt deja un brand.
