Istoria neagra - o istorie a violentei

Freud a atras cindva atentia asupra pericolului care vine peste Europa: un val de ura si agresivitate. Dupa ce vezi The Butler (2013) intelegi ca violenta este o caracteristica innascuta in om. Violenta este mai acceptabila cind oamenii ii dau un sens. Cel care o savirseste o face pentru a cauta un tap ispasitor, iar cel pus la zid, pentru a scapa de dusman. Este ceea ce m-a impresionat  in The Butler. Suferinta traita de poporul unchiului Tom  este emotionanta. Este o parte din istoria negrilor şi a Americii traita si vazuta prin ochii majordomului Cecil Gaines (interpretat de Forest Witaker in stilu-i atit de natural). Pacat ca finalul este unul scris de albi pentru negri, ca sa parafrazez o replica a filmului. In film,  apar multe nume mari in roluri mici: Jane Fonda, John Cusack, Robin Wiliams, Oprah Winfrey, Cuba Gooding Jr., Vanessa Redgrave s.a.

The Counselor - 2013

Avocatul (2013) - este un Memento mori transpus în lumea noastră modernă - supramodernă, coruptă, fără limite în dorinţa de îmbogăţire şi cu acces la cele mai inimaginabile mijloace de crimă. Toată acţiunea filmului (inexplicită, de altfel) pare să fie făcută pentru discuţia din final dintre avocatul american şi un avocat mexican, discuţie a cărei concluzie este: vine o zi! O zi in care trebuie să te resemnezi că lumea creată de tine va dispărea odată cu tine. Pentru a trăi fără spaime este nevoie de o viaţă de corectitudine. Un film îmbibat de erotism şi crime horror care te duce cu gândul la faptul că primul şi cel mai mare păcat consemnat în Biblie este lăcomia. Pelicula regizată de acelaşi Ridley Scott care a produs şi No country for old men (în film joacă şi actorul preferat al lui Scott, Javier Bardem - eroul sîngeros din No country...) este prea subtila. Ca să fiu ironică, presupun că la o nouă vizualizare  nici Scott nu mai ştie să asambleze piesele puzzle pentru a da coerenţă acţiunii. Dar coerenţa oricum nu mai contează.

Paideia – par elle même

Revista Paideia împlineşte anul acesta 20 de ani de existenţă. Colectivul condus de prof. univ. dr. Nicolae Săcăliş – director şi prof. Brânduşa Negulescu – redactor şef a reuşit să aducă revista, în condiţii nu întotdeauna fericite financiar, la primul număr din 2013. Douăzeci de ani este o vârstă interesantă pentru bilanţ şi pentru viitoare organizări. Privind înapoi spre cei 20 de ani  avem şansa să descoperim o parte de istorie preocupată de educaţie în ordinea aristocratică a polisului. Publicaţia subintitulată “Revista românâ de educaţie şi cultură” s-a remarcat de-a lungul timpului prin articole din sfera filosofiei, în special şi a ştiinţelor educaţiei, răspunzând, astfel, viziunii mereu actuale a Greciei antice: spiritualizarea prin filosofie şi ştiinţă. Articolele din revistă semnate de nume sonore nu doar informează ci îndeamnă la meditaţie, nu doar expun ci relevă judecăţi care se reţin.

Nu ne rămâne decât să urăm cât mai multe numere şi cât mai mulţi cititori care să descopere în paginile revistei esenţa acelei paideia  pe care o concepea Platon  şi anume transformarea omului în întregul său.

Meister Charcot

    Anul acesta s-au implinit 110 ani de la moartea lui Charcot. Nu as fi gasit de cuviinta sa il aduc aminte pe Jean Martin daca nu ar fi fost cartea lui Pierre Babin un interesant psihanalist francez specializat in psihiatrie infantila. De multa vreme mi s-a parut ca Meister Charcot este uitat, cu atit mai mult cu cit a fost pus in umbra de mai celebrii lui discipoli:  Sigmund Freud, Binet si Janet. Contributiile lui Charcot la domeniul cunoasterii sunt imense. Intii de toate a stiut sa puna ordine in dezordinea de la Salpetriere  acest Muzeu patologic viu. Puterea pe care o exercita asupra celor din jur, de la pacienti la colegi, este magnifica, putere de care parea sa fie constient atunci cind afirma referitor la sugestia hipnotica folosita ca metoda de tratament: "Ce am facut putem oricind desface".

Blue Jasmine - 2013

   Blue Jasmine (ultimul film al lui Woody Allen, 2013)  sau Ce inseamna caderea din Paradis! O dramacomedie mai profunda decit tot ce a scris si regizat Woody Allen pina acum. Un film al oamenilor decorativi care nu sint buni de nimic decit sa existe ca elemente de infrumusetare in atmosfera fastuoaselor petreceri cu bogatasi. Din nou Woody Allen se ocupa de fals si adevar. Ne infatiseaza o lume intoarsa cu susul in jos care isi pierde directia morala si  umanitatea şi devine nevrotica. O lume care ne aduce aminte de scandalul Madoff. O zona care ne arată că nu este deloc funny in the richmen world. Adam Smith ca filosof al capitalismului stia ce spunea: cheltuim bani pe care nu-i avem pe lucruri de care nu avem nevoie ca sa facem o impresie efemera asupra unor oameni de care nu ne pasa. Important este sa constientizam acest lucru si  sa nu fie prea tirziu.

  Cate Blanchett aminteste de Monica Vitti in tinerete, iar Alec Baldwin se detaseaza de imaginea lui Alec Baldwin  - eroul de actiune.

Varianta la Le Violon d'Ingres

Varianta la  Kiki de Montparnasse - 

 
model favorit al lui Man Ray. Numai ca  spre deosebire de autoarea picturii, Man Ray folosea Rayiograma - o tehnica fotografica provenita dintr-o eroare

Feminism la galeria Elite Prof Art

Femeia in arta romaneasca - ultimul vernisaj la galeria EliteProf Art 
Multumiri Mihaelei Pandelescu - intotdeauna o excelenta gazda

galeriadeartaeliteprofart-artisti-wordpress.com

Pe simezele Galeriei de Arta Elite Prof Art pot fi admirate opere  ale unor artisti renumiti precum: Milita Patrascu ( 1892 – 1976 ), Bogdan Pietris ( 1945 – 2006 ), Stelian Popescu Ghimpati ( 1906 – 1950 ), Vasile Grigore ( 1935 – 2012 ), Augustin Costinescu, Nicolae Blei, Radu Daranga, Nicolae Hilohi Racauti, Mihail Gavril, Corneliu Dragan Targoviste, Florin Barza, George Radeanu, Dan Nistor, Alina Manole, Petre Ghergu, Ammar Alnahhas, Mihai Gheorghe, Adina Moldova Titrea, Geafar Abdul Saheb, Gheorghe Iergucz, Luminita Persa, Horatiu Weiker, Vergil Cojocaru, Carmen Stroe, Romulus Harda, Catalin Magdalinis, Catalin Soare, Anamaria Lupulescu, Ovidiu Buzec, Andreea Juduc, Mihaela Carp.

Dumnezeu nu joacă zaruri

Mi-a cazut în mână o carte cu un titlu foarte cunoscut pentru că l-a afirmat Einstein: Dumnezeu nu joacă zaruri. Autorul cărţii, Edmond Constantinescu, trăieşte la Chicago şi îşi publică volumul la Arad (Editura Majestic Press).  Pe parcursul a 190 de pagini,  EC încearcă să demonstreze sintagma lui Einstein, ocupându-se de interacţiunea dintre religie şi ştiinţă conform unei la fel de cunoscute explicaţii einsteiniene: ştiinţa fără religie este şchioapă, religia fără ştiinţă este oarbă. Ce mi se pare important este limbajul pe care îl foloseşte EC, o combinaţie între filosofie şi religie, la fel cum Meister Eckhart constituise un limbaj al smereniei interioare (filosofie şi creştinism) pentru a se apropia de comunitatea de beghine de pe valea Rinului.

It's magic

 Louis Leterrier - regizor + trei scenaristi pun în acţiune un laborios plan  în vederea unei răzbunări în filmul cu multă pompă publicitară Jaful perfect  - Now we see me (2013). Filmul excelează prin arta imaginativă şi se adresează mai mult minţii şi mai puţin coardei sensibile.  Este vorba de o succesiune de situaţii, bazate pe regulile iluzionismului  şi ale romanului poliţist,  care până la sfărşit nu te lasă să ghiceşti  cine este vrăjitorul din spatele cortinei. Succesul peliculei vine din scenariu şi montaj. Profesionalismul actorilor nu il mai punem in calcul. Legile evidente ale magiei de care filmul iti aminteste la tot pasul: să creezi o  diversiune pentru a distrage atenţia; să plantezi un om în interiorul problemei.  Dintre legile ascunse: să laşi pe alţii să creadă că te conduc.  

Practici pedagogice

Pâna la urma este o traditie ca in orice scoala din lume sa existe cel putin doua cercuri de elevi, unul restrâns cu care se poate lucra si restul. Si nu ma refer numai la doxa esoterica si discursul exoteric in viziunea lui Pitagora, in scoala plotiniana, erau auditori (akroatoi) si cei aflati sub tutela (zelotoi). Lucrurile sunt vechi si continua peste timp. Studentii sa nu se mai plinga. Nu pot fi toti din cei “alesi”.

Filosofii privesc de sus

   Este titlul care mi-a venit in minte dupa ce am vazut Hannah Arendt (2013) in regia Margaretei von Trotta. Filmul reia un episod din viata Hannei Arendt - momentul in care devine, la propria-i dorinta, reporter pentru New Yorker la procesul lui Eichmann. Materialele scrise de Arendt se concretizeaza in cartea Eichmann in Ierusalim (1963). 

    La inceput plictisitor, bazat pe un scenariu cam indoielnic, filmul devine antrenant odata ce se centreaza pe ideile lui Arendt: totalitarismul - cauza a raului absolut, Amspreche sau birocrateza - limba de lemn vorbita de nazisti - pe care Arendt o descopera pentru a-l caracteriza pe Eichman ca personalitate mediocra aservita sistemului, răul radical si banalitatea răului etc.,etc.

    Dialogul dintre Arendt si prietenul ei Kurt Blumenfeld din Israel ar putea fi un punct central al filmului:

    Blumenfeld:  - Chiar nu-ti iubesti deloc poporul?

  Nu poti uita replica "rece" a Hannhei: - De ce i-as iubi pe evrei, imi iubesc prietenii. Ce vrea sa spuna Arendt este ca identitatea nationala, etnica sau religioasa nu poate fi deasupra identitatii umane. Faptul ca esti evreu, francez, german nu te deosebeste cu nimic pe linga faptul ca esti o fiinţa umana - calitate pe care si germanii si evrei si-au pierdut-o.

     Sint puse la zid afirmatiile Hannei privind vinovatia (??!) poporului evreu si in special a liderilor sai  - pare sa sugereze o eterna cooperare dintre victima si calaul ei. Problema este nedeslusita pina la sfirsitul filmului, asa cum o lasa si Hannah in carte. Nu cred ca este vorba de lasitatea unor lideri evrei. In fond,  in fata studentilor americani, Hannah explica: - Nici nu aveau cum sa se opuna... - Dar intre opozitie si protest mai este ceva.  Cred ca s-a referit la faptul ca demnitatea, caracterul, respectul de sine trebuie să ramina sub controlul propriu. Nu trebuie sa permiti celorlalti sa-ti ocupe mintea si spiritul. Epictet remarca ceva in genul: Nu exista hotul vointei tale libere.

    Arendt este acuzata de aroganta  innascuta, de faptul ca este  persoana rece si lipsita de sentimente. Insa mintea ei rationala  si rece  vede mai clar si mai departe decit mintea luata in stapinire de emotii.

     In film apare episodic  (nu se putea, este prea notorie relatia) "intilnirea" cu Heidegger - regele tainic al gindirii, dar si cu sotul si prietenii si interesantul editor al publicatiei New Yorker, scurte discursuri in fata studentilor, discursul despre necazurile care te coplesesc si te pot transforma intr-un vegetativ - asa cum traiau victimile de la Auschwitz.

Fluturi, fluturi, fluturi...

Expozitie de fluturi vii - Antipa mai 2013

Întrebare

     În sistemul educaţional japonez, încă din clasele primare, învăţătoarele sunt instruite să descurajeze elevul care face lucruri deosebite, care se ridică deasupra celorlalţi. Sistemul pare în opoziţie cu cel al supradotaţilor, în opoziţie cu cel atât de clamat de  elite. Pentru că originalitatea unui copil ar putea avea efecte negative asupra celorlalţi, mai ales la vârsta aceasta foarte fragedă. Poate este de dorit sistemul în care fiecare contribuie în funcţie de aptitudini la un întreg.

        De ce oare, punând problema pe alte planuri,  societatea nu ar trebui să stopeze liderul care monopolizează, care este totul în grupul său, în partidul său etc. Victor Hugo are o afirmaţie despre Napoleon: dacă prisosul vitalităţii omeneşti, adunat într-un singur cap şi lumea suită în mintea unui singur om, ar fi ţinut prea mult, civilizaţia s-ar fi prăpădit. Ca să nu mai vorbim de cultul eroului care este ceva anacronic. Ca să nu mai vorbim de partea întunecată a charismei.

Filosofia ca mod de viata

      Filosofie pentru viata (2013) -  cartea scrisa de Jules Evans  - un ziarist cu bogata experienta, dar ziarist - incearca sa demonstreze ca la baza sistemelor psihoterapeutice moderne sta filosofia anticilor greci. Si atunci, nimic nou sub soare. Se pare ca autorul a fost destul de fascinat de cartea lui Pierre Hadot, un filosof autentic de data aceasta, astfel incit si-a intitulat volumul relativ asemanator (cartea lui Hadot - Philosophy as a way of life). Din pacate, Evans  isi reduce prea mult teoriile la terapia cognitiv-comportamentala  - sistem pe care il cunoaste cel mai bine pentru ca l-a practicat.

     Cred ca un punct esential al cartii nu este doar continuitatea sistemelor teoretice (de la filosofie la psihologie si psihoterapie) probată de autor,  ci si faptul ca dupa ce o citesti poti intelege ca filosofia te ajuta mai mult decit exercitiile practice ale psihoterapiei. 

ARGO - Oscar, 2013

Argo. Oscar, 2013, pentru cel mai bun film si cel mai bun regizor (Ben Affleck). Tensiune timp de doua ore. Criza ostaticilor americani din Iran se finalizeaza cu succes cu ajutorul CIA. Mai exact, este vorba de operatiunea americana din 1979 de scoatere a sase americani refugiati la ambasada Canadei dupa fuga sahului din Iran. Tony Mendez, ofiterul CIA care si-a asumat actiunea, are o mare calitatea, una  care confirma o veche vorba latina: stapinirea de sine este cea mai mare putere. Atmosfera anilor '79 - '81 este foarte bine redata intru totul.

Mecanica iubirii

    Cand te indragostesti o faci pornind de la o imagine particulara care impresioneaza prin anumite inflexiuni. Mi se pare ca in Hitchcock (2013),  regizorul surprinde pasiunea lui Hitch pentru filme pornind tot de la un amanunt, o scena mentalizata. Ceva anume din amanunt se potriveste cu dorintele autorului (si ele inconstiente). Pasiunea pune stapinire pe creator fara ca el sa stie, intr-o prima faza.  Si, de aici, mai departe, filmul capteaza subtil creatorul care nu poate rezista sa-si proiecteze dorintele si nevoile ascunse (intr-un cuvant, personalitatea), intr-un construct artistic. 
    Hitch isi pune la bataie averea, isi ipotecheaza casa pentru a-si implini dorinta: sa ecranizeze Psycho - un film pentru care a scos dublu fata de cat a investit. 
    In film mai ies in evidenta cateva din fatetele  personalitatii lui Alfred  Hitchcock:  dorinta de a controla vietile actritelor care ii intruchipau personajele, faptul ca il bantuie fantasmatic personajele fictive cu care dialogheaza mental, obsesia pentru blonde frumoase care sa prezinte un mister, un secret pe care el il descopera prin intermediul ochiului magic, relatia cu talentata si rabdatoarea Alma Reville care isi accepta planul secundar. Poate ar trebui sa se faca un studiu despre rolul sotiilor care muncesc umar la umar cu sotii lor geniali, si cu toate astea ramin in anonimat. Ca si la Einstein, ca si la Heminghway. 
    Un cuvint si despre actori. Desi pelicula are in distributie un Sir (Anthony Hopkins), o regina  (Hellen Miren) si pe teribilii Scarlett Johanson, Jessica Biel si James D'Arcy,  nu lasa mari emotii si reamintiri intr-o creatie despre un maestru al suspansului.

Cum sa livrezi fericire - editia 2013, banda desenata

http://www.publica.ro/tony-hsieh-cum-sa-livrezi-fericire-comics.html

Hyde Park on Hudson

Toata lumea trebuie sa muste din hot dog-ul american daca vrea o bucata de tort (beneficii sociale). Mi se pare ca s-ar putea astfel rezuma, frust, filmul regizat de Roger Michell.

Vizita din 1939 a cuplului regal britanic la resedinta lui Roosevelt are consecinte asupra intregii omeniri. Roosvelt, politician abil, nu-si uita interesele de divertisment personal si, in cazul lui, acestea sunt relatiile cu femeile pe care stie cum sa le manipuleze. De fapt, acest episod de istorie  este vazut prin ochii verisoarei si iubitei lui FDR la fel de retrasa ca si resedinta acestuia din Hyde Park (New York). Filmul prezinta un FDR doritor sa se relaxeze, un rege logopat si o regina autoritara stinjeniti de faptul ca sunt nevoiti sa "cerseasca" ajutorul Americii pentru intrarea in razboi, o mamă de presedinte dominanta si impresionata de figurile regale şi, nu in ultimul rind, iubite de presedinte care-si inteleg rolul si, deci, politica.

Steve Cutts

Humano
 https://www.youtube.com/watch?v=7bat-rYih10&feature=player_embedded