Inversiunea condiţiei umane

Lămurirea Saturnaliilor, sărbători romane  oarecum ciudate, ne-a lăsat-o într-o interpretare de excepţie Macrobius Theodosius. Într-o anumită perioadă a anului, la Roma, stăpânii şi sclavii mâncau şi se veseleau împreună, primii servindu-i pe cei din urmă. Această inversiune a situaţiilor, întreaga răsturnare a ,,locurilor“ stăpânilor şi sclavilor era celebrată în amintirea epocii de aur când în cer domnea Saturn şi oamenii trăiau ca zeii, cu inima liberă de nelinişti. Dar pe lângă acest sens, festivitatea, prin grotescul ei, nu făcea decât să accentueze anomalia unei altfel de situaţii.

Dacă începutul anilor ´90 a scos la iveală persoane obscure, dubioase, anunţâ nd zorii răsturnării societăţii, situaţia a căpătat proporţii în ultima perioadă. Astfel, valorile devin nonvalori şi emit pretenţii de ,,formatori“ a diferitelor dimensiuni ale vieţii sociale culturale. Aşadar, societatea  este reprezentată de ,,sclavi“, ai inculturii, ai avariţiei, ai banului, deghizaţi în oameni liberi, în creatori  de opere, producători de bunuri etc.

Istoria se repetă. Pe undeva parcă sunt reluate vremurile lui ´46, cu singura diferenţă că cei de acum şi-au construit peste noapte diplome. Şi unde anume? La facultăţi precum Bioterra, Atheneum sau la facultatea din ...Herculane (cum este cazul unui primar ales).

În această dezordine rezultată din răsturnarea realului, sensul adevărat este înfăţişat de oameni ce joacă rolul unor manechine efemere: persoane  propulsate de afaceri necurate în fruntea unor judeţe care ne fericesc periodic  cu imaginea lor pe posturile TV, indivizi care pun pe masa comisiei de jurizare nici mai mult nici mai puţin decât 40 de studii publicate într-un singur an pentru a deveni profesori universitar şi foşti plutonieri ajunşi dintr-odată generali, profesori universitari şi conducători de doctorate.

Asemenea inversări de jos în sus au fost de multe ori percepute în istorie, când manifestări aidoma, avem ştire, erau sărbătorite cu aceeaşi frenezie şi în Egiptul antic şi în versiuni celtice. Problema care se pune nu este neapărat a celor aflaţi în ,,susul“ piramidei, a ,,conducătorilor conducătorilor“, cum se exprima un cunoscut, de acum, filosof de televizor, ci a receptorilor situaţiei. Ce fac aceştia? Îi lasă în continuare pe politicieni de mâna a treia să îi reprezinte, pe cei care până mai ieri băteau la porţile liceului seral să fie azi profesori universitari, pe foşti infractori dovediţi să se intituleze azi oameni de afaceri respectabili, sub motiv că ,,acesta este sistemul“.

Descoperim trei tipuri din publicul ,,privitor ca la teatru“. Prima, a  celor mulţi, caracterizaţi prin starea de pasivitate şi de fascinaţie în faţa spectacolului oferit seară de seară de TV. Pe locul doi se situează indivizii aflaţi în stare de ignoranţă, bulversaţi de multitudinea de evenimente şi conflicte artificial create cu scopul de a mixa şi mai mult criteriile de orientare. Asta este mulţimea care confundă constelaţiile de  pe bolta cerului cu stelele pe care le lasă labele raţelor în mlaştină.

 Şi în final, îi avem pe cei extrem de puţini care au curajul de încercare de schimbare şi de reinstalare a unei ordini  normale, de întoarcere la condiţia iniţială a omului care se bucura de o stare edenică, înţelegând prin aceasta tendinţa către o stare de moralitate şi adevăr. Dar aceştia sunt arătaţi cu degetul şi etichetaţi precum personajul cervantesc, Don Quijote, considerat neconform cu timpurile trăite, tocmai pentru că se aude departe strigătul lui:   ,,Aca, es el reves“ (aici e de-a-ndoaselea).

Inovaţie şi talent

Astăzi, un student din anul II de la  Automatica, mi-a povestit, după curs, cum a facut el "bani pe Net". Dupa o reteta mai veche adaptata pentru spatiul local si specificul profesiei pentru care se pregateste. Dupa ce si-a construit un site de vanzare de componente  pe care prezenta Hard-uri de 200 de Giga, să spunem, la preţuri mai mici decât pe piaţă, trimitea prin poştă clientului cumpărător, Hard-uri de 20 de Giga.  Dacă unii mai cunoscători se prindeau de farsă, ii returnau prin poştă pachetul. Dar el nu il ridica niciodata, iar Posta era obligata sa retrimită pachetul cumpărătorului. Ce talent! Ce curaj! Ce spirit de întreprinzător!!!!

Spiritualizarea reprezentarilor

Este de multa vreme la moda reprezentarea prin logo, ca vector de imagine si identitate in cazul unei marci, firme, companii etc.

Doctorul Grigore Busoi, care de multi ani conduce cu har Revista Medicala Romana, propune un simbol pentru un domeniu, cel medical.

Cu o argumentatie aparte cu trimiteri atit la filosofia germana cit si la dialogurile lui Platon, autorul noii embleme a medicinii proiecteaza intr-un semn vizual ,,medicina verticalitatii  (a omului sanatos, activ, educat si demn)“.

Ce iese in evidenta prin grafica originala este centrarea pe latura cognitiva umana (este vorba de utilizarea capului si a creierului ca fundal), dar una spiritualizata  atit timp cit este insotita de cruce, torta, elipsa si, mai presus de orice, de textul inteles ca indemn “Vox medicinae tollit” (Vocea medicinii se inalta) – se intelege ca Vocea autoritatii (medicale) este cea care trebuie sa domine  daca dorim un om drept si plin de lumina.

Asa cum Platon concepea conducerea Republicii de catre filosofi, in socialul actual, este important ca medicina sa fie ,,la putere“.

Nu ne ramine decit sa uram ca noua sigla a medicinii sa faca o cariera prestigioasa si sa produca un ,,mod de viata“.

Sunt o inadaptata

 

Titlul ma duce cu gindul la ultimul film al lui Clarck Gable si Marylin Monroe. Acesti doi  mari actori s-au intilnit sa joace impreuna intr-un film intitulat Misfits. Nu stiu despre ce era vorba acolo. Stiu doar ca actorii au murit inainte de terminarea si difuzarea filmului aidoma unor creatori de personaje care mor inainte de moartea eroului interpretat de ei intr-o productie. Nu cred ca imi gasesc locul, dupa cum nici alte persoane nu ar putea sa o faca, intr-o lume care special scoate la iveala genul de indivizi care striga in primitivismul unei campanii electorale ,,Sa-i dam la bot lu’ Geoana“ sau tigani care isi aclama viata personala si isi spala rufele familiale in emisiuni TV ca Happy Hour?

Efectul Sylvia Plath, realitate sau invenţie ?

 ......mă simt izgonită pe o stea rece, incapabilă să simt altceva decât o cumplită amorţeală neajutorată (3). Aşa sunau ultimele cuvinte ale Sylviei Plath înainte de sinuciderea ei, la vârsta de 31 de ani 

Numele Sylviei Plath este pentru cei mai mulţi dintre noi un sinonim al  sensibilităţii manifestată de poeta americană  în versurile ei, dintre care cele mai cunoscute le găsim în volumul  Ariel şi alte poeme. Sfârşitul tragic al Sylviei Plath, a făcut-o şi mai cunoscută. Foarte puţini ştiu, însă, de calvarul vieţii ei desfăşurat în lupta cu depresia de care suferea de la o vârstă foarte fragedă.

Pe Sylvia Plath, caracatiţa depresiei a înlănţuit-o încă din copilărie. La 8 ani, Sylvia se confruntă cu moartea tatălui, la 18, vorbeşte despre sinucidere, pentru ca după trei ani, tratamentul cu electroşocuri să nu îşi mai facă efectul şi să ia, ca un act disperat, un flacon de somnifere. Conştientă de depresia ei structurală face un bilanţ al experienţelor sale atât de neplăcute în romanul autobiografic Clopotul de sticlă în care  eroina – o tânără femeie, se află în plină bătălie cu depresia. Despărţirea de Ted, soţul ei, pune capăt eforturilor sale de a se echilibra. Şi cu toate astea, Sylvia, în acele momente grele, a compus, una după alta, cele mai extraordinare poezii. În ciuda acestor evenimente nefericite, inclusiv mariajul ratat şi părăsirea ei de către soţ, îşi continuă activitatea la standarde înalte.

Creaţia era pentru poetă un panaceu care producea sublimarea depresiei, ar susţine psihanaliştii. Alte păreri converg spre faptul că scriitoarele care întrunesc cele două caracteristici (sunt creative şi depresive totodată), au o puternică orientare spre manifestarea depresiei în cadrul poeziei. Întâmplările singulare din viaţa Sylviei Plath au făcut ca psihologii (4) să atribuie numele ei unui efect psihologic care ar desemna faptul că poetele, în genere, au cele mai multe şanse să sufere de boli psihice. Denumirea dată de oamenii de ştiinţă acestui fenomen a generat numeroase lucrări care au aderat la ideea lui J.C. Kaufman, autorul „efectului”, în urma cercetării unui număr considerabil de biografii de scriitori (4).

— Datele conform cărora printre creatorii de literatură se întâlnesc mai frecvent tulburările psihice  sunt întrucâtva contradictorii. Se pune firesc o serie de întrebări: există o predispoziţie a indivizilor cu probleme psihice spre domeniul artistic, cel literar în special sau poate eforturile deosebite din timpul creaţiei dezvoltă stări de depresie, aşa cum, cel puţin, susţinea M. Runco în Studii ale morţii (6) ? Sau, poate, biografiile artiştilor eminenţi sugerează şi redau poveşti care ar putea fi considerate semne ale unor boli mentale; posibil chiar, persoanele cu boli mentale sau de alt tip să reprezinte subiecţi ideali pentru creaţii literare.

Primul studiu al lui Kaufmann (4) care analizează patru categorii de scriitori dintr-un total de 1620: scriitori de ficţiune, poeţi, dramaturgi şi scriitori realişti ia în considerare trei tipuri de probleme, boli psihice, tragedii personale (de exemplu, pierderea unui copil) şi boli fizice. Concluzia la care ajunge arată probabilitatea înaltă a apariţiei bolilor psihice în cazul poetelor. Cel de-al doilea studiu, s-a realizat pe un eşantion de 520 de femei cu realizări de vârf, politiciene, scriitoare de ficţiune, poete, autoare de piese de teatru, jurnaliste, fotografe, pictoriţe, sculptoriţe, actriţe. Din nou, poetele apar ca fiind mai predispuse spre tulburări psihice. În plus, ele aveau şi cele mai mare şanse să aibă tragedii în familie.

— Două motive ar fi de ajuns pentru a contraargumenta existenţa respectivului efect psihologic: a – catharsisul produs de creaţia (literară, în acest caz) ca motor al schimbării; b – focalizarea atenţiei generată de preocuparea scrisului, ceea ce Gestalterapia denumeşte centrarea pe aici şi acum care ar permite evadarea din trecutul dureros, combinarea pozitivă dintre starea actuală, trecut, şi viitor.

În orice creaţie, şi chiar manifestare comportamentală, există o proiecţie a celui care o realizează. În mod inconştient, acesta se expune, astfel, pe sine, îşi arată dorinţele, tendinţele, trăirile etc.  Poate, uneori, fără să-şi dea seama de efectul terapeutic al scrisului, creatorii îşi mărturisesc trăirile hârtiei albe din motive de optimizare psihică. Prin urmare, unul din efectele creaţiei literare este producerea ameliorării şi chiar a vindecării unor boli fizice sau a optimizării psihice. James Pennebacker, psiholog la Southern Methodist University,  (cf. 2) arată valorea medicală a scrisului: dacă oamenii îşi aştern în scris experienţele  şi grijile presante se produce ,,curăţirea“ psihicului de toxicitatea experienţelor neplăcute şi a gândurilor care le însoţesc. Astfel, se înregistrează îmbunătăţiri la nivelul psihicului şi a imunităţii organismului, ba chiar se maximizează funcţionarea enzimelor din ficat. În aceste condiţii, se presupune că poetele suferind de depresie ar fi putut scăpa  de angoase, frământări şi tensiuni prin acest efect de catharsis al scrisului. Întrebarea este dacă se aplică acest efect şi pentru poezie ca formă de creaţie literară, în care nu avem de-a face cu narratio ca tehnică ci cu succesiunea de imagini care transmit emoţii? Dacă aşa stau lucrurile, atunci sărăcia afectivă din depresie nu corelează cu bogaţia imaginilor din poezie. Este de analizat în ce măsură rezistă un eventual contraargument al compensării  a ceea ce este slab  afectiv în depresie  prin creaţia poetică; şi când afirmăm acest lucru avem în vedere faptul că  în episodul  depresiv major, alternant cu expansivitatea, se produce, de pildă, o creştere a perioadei de somn cu vise (ceea ce nu a este trăit în stare de veghe se defulează în timpul somnului); tot aşa evenimentele netrăite în  viaţa vigilă, din cauza depresiei, vor aglomera lumea fantastică a scrisului.

În prelungirea acestei idei, să aminitm că indivizii creativi cu tulburări psihice nu sunt creativi în virtutea depresiei ci datorită perioadei euforice din viaţa lor sau măcar echilibrate, dacă nu este cazul unei boli bipolare (maniaco-depresive) care developează potenţialul creativ. Maniaco-depresivii ajung faimoşi deoarece condiţia lor le asigură fervoarea necesară operelor. Din nou, soliditatea ideei lui  Kaufmann poate fi pusă sub semnul întrebării.

 — Alte experimente susţin o imagine mai puţin dramatică a scriitorului. De pildă, M. Csikszentmihaly (1)  introduce conceptul de flow (curgere) – experienţa de a te avânta  viguros într-o lucrare  este esenţială creaţiei; în studiul asupra 91 de creatori  celebri găseşte drept comune caractersitici ca perseverenţa, flexibilitatea, entuziasmul, curiozitatea şi în nici un caz nervozitatea şi psihopatia. Asemănător, A. Rothenberg (7) după ce a studiat câştigătorii premiului Pulitzer, avansează teoria că multe dintre procesele ce se desfăşoară în momentul creaţiei sunt sănătoase  şi productive. Boala mentală a unui scriitor s-ar putea să nu aibă nici o legătură cu creaţia în sine si poate chiar să împiedice procesele cognitive şi emoţionale implicate în creaţie. Aşadar, sunt foarte mici şansele ca actul de creaţie să determine tulburări mentale. În fapt, Rothenberg, arată că persoanele creative devin mai eficiente când sunt tratate de tulburări mentale. De asemena, C. Waddell (8) în analiza pe care o face asupra majorităţii studiilor care identifică relaţia dintre nebunie şi creativitate, atrage atenţia asupra  unor erori de metodologie  şi a faptului că multe dintre articole nu prezintă argumente clare în susţinerea relaţiei dintre creativitatea  poetică şi psihopatologie.

Efectul ,,Sylvia Plath“ este o denumire incitantă care ,,face valuri“ mai ales printre cei dornici de senzaţii. În fond, există o serie de poete care nu au avut depresie după cum se poate vorbi de depresie, mai mult sau mai puţin mascată, mai mult sau mai puţin cunoscută, şi în cazul altor tipuri de creatori din domeniul artei ca şi din mai aproape de obiectivitate, cel ştiinţific. Ideea unei relaţii dintre creativitate şi depresie o întâlnim cu mult timp în urmă la Aristotel care scria că filosofii eminenţi, politicienii, poeţii şi artiştii au predispoziţie către melancolie.

Schaebens

Sunt o impatimita a cremelor. Din tot ce inseamna cosmetice, tot ce prezinta interes pentru mine sint cremele, de fata, de corp, de fapt, de fiecare parte a corpului. O crema care ma face sa ma simt bine in pielea mea este cea produsa de Schaebens (Deutschlands meistgekauffe Konzentrat - Serie). Se pare ca este un specific al Koln-ului. Nici macar in Berlin sau in alte orase germane nu am gasit-o. Odata cu ea am cumparat si Diadermin. Desi des elogiata nu mi se pare ca este chiar un elixir.

Takers - Un nou film

Zilele trecute am vazut la Mall, "Fura si fugi", varianta romaneasca a Takers. Unul dintre filmele bune din anul acesta, pentru ca vad si multe filme pe care le uit repede sau la care dupa final puteam spune  "- Castigam timpul daca stateam acasa".

De ce este tentat un astfel de film? In primul rind, actorii sunt foarte frumosi, in al doilea rind, intrece prin imaginatie  metodele de imbogatire prin furt cunoscute pina acum. Si apoi, cum fiecare se proiecteaza in cele vazute, parca ai invidia personajele pentru ingeniozitatea lor de  a face rost de milioane de dolari  intr-un mod atit de neconventional si  imoral. Din pacate, multi dintre noi nu ar indrazni sa adopte metodele respective nu pentru ca sunt impotriva socialului,  ci  fiindca astfel si-ar strica imaginea. Astfel, "eticheta" la care ai tinut o viata poate fi un blocaj in drumul periculos spre mai bine.