sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Paideia – par elle même


Revista Paideia împlineşte anul acesta 20 de ani de existenţă. Colectivul condus de prof. univ. dr. Nicolae Săcăliş – director şi prof. Brânduşa Negulescu – redactor şef a reuşit să aducă revista, în condiţii nu întotdeauna fericite financiar, la primul număr din 2013. Douăzeci de ani este o vârstă interesantă pentru bilanţ şi pentru viitoare organizări. Privind înapoi spre cei 20 de ani  avem şansa să descoperim o parte de istorie preocupată de educaţie în ordinea aristocratică a polisului. Publicaţia subintitulată “Revista românâ de educaţie şi cultură” s-a remarcat de-a lungul timpului prin articole din sfera filosofiei, în special şi a ştiinţelor educaţiei, răspunzând, astfel, viziunii mereu actuale a Greciei antice: spiritualizarea prin filosofie şi ştiinţă. Articolele din revistă semnate de nume sonore nu doar informează ci îndeamnă la meditaţie, nu doar expun ci relevă judecăţi care se reţin.
Nu ne rămâne decât să urăm cât mai multe numere şi cât mai mulţi cititori care să descopere în paginile revistei esenţa acelei paideia  pe care o concepea Platon  şi anume transformarea omului în întregul său.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu