Este titlul care mi-a venit in minte dupa ce am vazut Hannah Arendt (2013) in regia Margaretei von Trotta. Filmul reia un episod din viata Hannei Arendt - momentul in care devine, la propria-i dorinta, reporter pentru New Yorker la procesul lui Eichmann. Materialele scrise de Arendt se concretizeaza in cartea Eichmann in Ierusalim (1963).
La inceput plictisitor, bazat pe un scenariu cam indoielnic, filmul devine antrenant odata ce se centreaza pe ideile lui Arendt: totalitarismul - cauza a raului absolut, Amspreche sau birocrateza - limba de lemn vorbita de nazisti - pe care Arendt o descopera pentru a-l caracteriza pe Eichman ca personalitate mediocra aservita sistemului, răul radical si banalitatea răului etc.,etc.
Dialogul dintre Arendt si prietenul ei Kurt Blumenfeld din Israel ar putea fi un punct central al filmului:
Blumenfeld: - Chiar nu-ti iubesti deloc poporul?
Nu poti uita replica "rece" a Hannhei: - De ce i-as iubi pe evrei, imi iubesc prietenii. Ce vrea sa spuna Arendt este ca identitatea nationala, etnica sau religioasa nu poate fi deasupra identitatii umane. Faptul ca esti evreu, francez, german nu te deosebeste cu nimic pe linga faptul ca esti o fiinţa umana - calitate pe care si germanii si evrei si-au pierdut-o.
Sint puse la zid afirmatiile Hannei privind vinovatia (??!) poporului evreu si in special a liderilor sai - pare sa sugereze o eterna cooperare dintre victima si calaul ei. Problema este nedeslusita pina la sfirsitul filmului, asa cum o lasa si Hannah in carte. Nu cred ca este vorba de lasitatea unor lideri evrei. In fond, in fata studentilor americani, Hannah explica: - Nici nu aveau cum sa se opuna... - Dar intre opozitie si protest mai este ceva. Cred ca s-a referit la faptul ca demnitatea, caracterul, respectul de sine trebuie să ramina sub controlul propriu. Nu trebuie sa permiti celorlalti sa-ti ocupe mintea si spiritul. Epictet remarca ceva in genul: Nu exista hotul vointei tale libere.
Arendt este acuzata de aroganta innascuta, de faptul ca este persoana rece si lipsita de sentimente. Insa mintea ei rationala si rece vede mai clar si mai departe decit mintea luata in stapinire de emotii.
In film apare episodic (nu se putea, este prea notorie relatia) "intilnirea" cu Heidegger - regele tainic al gindirii, dar si cu sotul si prietenii si interesantul editor al publicatiei New Yorker, scurte discursuri in fata studentilor, discursul despre necazurile care te coplesesc si te pot transforma intr-un vegetativ - asa cum traiau victimile de la Auschwitz.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu