ARGO - Oscar, 2013

Argo. Oscar, 2013, pentru cel mai bun film si cel mai bun regizor (Ben Affleck). Tensiune timp de doua ore. Criza ostaticilor americani din Iran se finalizeaza cu succes cu ajutorul CIA. Mai exact, este vorba de operatiunea americana din 1979 de scoatere a sase americani refugiati la ambasada Canadei dupa fuga sahului din Iran. Tony Mendez, ofiterul CIA care si-a asumat actiunea, are o mare calitatea, una  care confirma o veche vorba latina: stapinirea de sine este cea mai mare putere. Atmosfera anilor '79 - '81 este foarte bine redata intru totul.

Mecanica iubirii

    Cand te indragostesti o faci pornind de la o imagine particulara care impresioneaza prin anumite inflexiuni. Mi se pare ca in Hitchcock (2013),  regizorul surprinde pasiunea lui Hitch pentru filme pornind tot de la un amanunt, o scena mentalizata. Ceva anume din amanunt se potriveste cu dorintele autorului (si ele inconstiente). Pasiunea pune stapinire pe creator fara ca el sa stie, intr-o prima faza.  Si, de aici, mai departe, filmul capteaza subtil creatorul care nu poate rezista sa-si proiecteze dorintele si nevoile ascunse (intr-un cuvant, personalitatea), intr-un construct artistic. 
    Hitch isi pune la bataie averea, isi ipotecheaza casa pentru a-si implini dorinta: sa ecranizeze Psycho - un film pentru care a scos dublu fata de cat a investit. 
    In film mai ies in evidenta cateva din fatetele  personalitatii lui Alfred  Hitchcock:  dorinta de a controla vietile actritelor care ii intruchipau personajele, faptul ca il bantuie fantasmatic personajele fictive cu care dialogheaza mental, obsesia pentru blonde frumoase care sa prezinte un mister, un secret pe care el il descopera prin intermediul ochiului magic, relatia cu talentata si rabdatoarea Alma Reville care isi accepta planul secundar. Poate ar trebui sa se faca un studiu despre rolul sotiilor care muncesc umar la umar cu sotii lor geniali, si cu toate astea ramin in anonimat. Ca si la Einstein, ca si la Heminghway. 
    Un cuvint si despre actori. Desi pelicula are in distributie un Sir (Anthony Hopkins), o regina  (Hellen Miren) si pe teribilii Scarlett Johanson, Jessica Biel si James D'Arcy,  nu lasa mari emotii si reamintiri intr-o creatie despre un maestru al suspansului.

Cum sa livrezi fericire - editia 2013, banda desenata

http://www.publica.ro/tony-hsieh-cum-sa-livrezi-fericire-comics.html

Hyde Park on Hudson

Toata lumea trebuie sa muste din hot dog-ul american daca vrea o bucata de tort (beneficii sociale). Mi se pare ca s-ar putea astfel rezuma, frust, filmul regizat de Roger Michell.

Vizita din 1939 a cuplului regal britanic la resedinta lui Roosevelt are consecinte asupra intregii omeniri. Roosvelt, politician abil, nu-si uita interesele de divertisment personal si, in cazul lui, acestea sunt relatiile cu femeile pe care stie cum sa le manipuleze. De fapt, acest episod de istorie  este vazut prin ochii verisoarei si iubitei lui FDR la fel de retrasa ca si resedinta acestuia din Hyde Park (New York). Filmul prezinta un FDR doritor sa se relaxeze, un rege logopat si o regina autoritara stinjeniti de faptul ca sunt nevoiti sa "cerseasca" ajutorul Americii pentru intrarea in razboi, o mamă de presedinte dominanta si impresionata de figurile regale şi, nu in ultimul rind, iubite de presedinte care-si inteleg rolul si, deci, politica.

Steve Cutts

Humano
 https://www.youtube.com/watch?v=7bat-rYih10&feature=player_embedded

Mundus est fabula

     Nu ma asteptam sa mai descopar ceva nou intr-o noua versiune a Annei Karenina. Si totusi. Regizorul Joe Wright ne surprinde. Este acelasi regizor al filmului Atonement nominalizat prin 2007, daca nu gresesc,  la Oscar, dar fara succes. Anna Karrenina  - 2012 este un film de regizor. Am auzit-o odata pe celebra balerina Ileana Iliescu vituperind impotriva introducerii modernului si postmodernismului in operele clasice. Sigur, isi apara arta de o viata. Insa, ecranizarea "povestilor" extrem de cunoscute nu mai functioneaza daca regizorul nu vine cu ceva inovativ.

     Se poate face o paralela intre desfasurarea filmului si NLP.  In film totul decurge ca atunci cind iti vezi viata in toate momentele ei temporale  de undeva de sus.  Aceasta mi se pare ca realizeaza combinatia de scene de teatru si scene de film si treceri din una in alta. Este un film in care cuvintele vorbesc prin gesturi. Gesturi de balet, gesturi de opereta. Gesturi accentuat teatrale care transpun o viata de trairi. Daca se poate vorbi de o personalitate a filmului atunci aceasta este una demonstrativa. Chiar Vronsky exprima in prima parte  "M-am saturat de aceasta opereta". Poate se referea la societatea de opereta a secolului XIX in care daca incalci regulile esti respins(a),  asa cum se intimpla cu nefericita Anna. 

Decoratiunile interioare, design-ul vestimentar si al bijuteriilor sunt uimitoare. In rest, un Vronsky  putin cam efeminat, dupa parerea mea, si un Karenin (Jude Law) usor ridicol. Tragismul este doar povara Annei  (Keira Knightley). Frumusetea si talentul de tip Knightley sunt deja un brand.

Aida - nou

Aida pusa in scena la Met(ropolitan) si transmisa Live prin acest sistem de High Definiton in 190 de tari, inclusiv la noi (singurul cinematograf  care are contract de 4 ani este Light de la Lyberty Mall) mi s-a parut destul de fragmentara fata de ce stiam eu. Desigur, eu sunt o biata amatoare in muzica de opera. Am mai vazut candva o versiune cu Leontyne Price. Si putina lume isi mai aduce aminte ca a rulat la televiziunea ante '89 si versiunea cu Sophia Loren  - dublata, bineinteles).

Vocile celor mai noi protagonisti ai Aidei,  Liudmyla Monastyrska (Aida), Olga Borodina (Amneris) si Roberto Alagna (Radames) sunt fenomenale. Desi, pe alocuri cantaretii si-au adaptat rolurile la posibilitatile lor vocale. Coregrafia excelenta, scenografia clasica fara mari sofisticari  si, de aici, redarea Egiptului antic, pe scurt. Urmariti pagina de FB a Cinema Stage: www.facebook.com/CinemaStage